„Atât de bine!” Super-execuția care a părut că i-a rezolvat Simonei Halep duelul cu Jennifer Brady, în turul doi la Rogers Cup | VIDEO

  • Publicat:
  • Actualizat:

Simona Halep nu a fost ocolită de probleme la primul meci oficial de simplu jucat după câștigarea turneului de la Wimbledon. În condițiile în care șapte capi de serie au părăsit întrecerea de la primul meci în primele două zile de întreceri, Halep s-a văzut și ea condusă cu 1-0 la seturi de câtre Jennifer Brady, la finele unui prim act în care a greșit de cinci ori mai mult decât o făcuse în întreaga finală de la Wimbledon împotriva Serenei Williams.

După două seturi de chinuri, în care punctele bune au fost risipite, eleva lui Daniel Dobre s-a descătușat abia în startul decisvului, o super-execuție apropiindu-i primul break și săpând adând în încrederea americancei.

Reprezentanții WTA au tras imediat concluzia: „atât de bine!”.

Halep a câștigat primele opt puncte pe serviciul lui Jennifer Brady în setul decisiv, pentru un 3-0 categoric.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Doar de o secundă a fost nevoie pentru ca Moni să pice în ghearele morții la doar 17 ani. Ce s-a întâmplat la Timișoara
Doar de o secundă a fost nevoie pentru ca Moni să pice în ghearele morții la doar 17 ani. Ce…
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena lui a murit, după ce a fost aruncată din maşină
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Timiş, provocat de un şofer de BMW care îşi luase permisul de 4 zile. Prietena…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
Fosta iubită a Prinţului Cristea a ieşit la plajă şi i-a înnebunit pe italieni: Incredibil de frumoasă!
S-a aflat! Motivul BOMBĂ pentru care Dan Negru a plecat de la Antena 1! Florin Piersic e vinovat
S-a aflat! Motivul BOMBĂ pentru care Dan Negru a plecat de la Antena 1! Florin Piersic e vinovat
Stăpânii de câini au INTERZIS. Închisoare de la 2 la 7 ani
Stăpânii de câini au INTERZIS. Închisoare de la 2 la 7 ani
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Procurorii UE amenință că vor da în judecată Comisia Europeană. Motivul invocat în procedura lansată de Laura Codruța Kovesi
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Două meciuri de la turneul de la Roma, inclusiv cel al Soranei Cîrstea, întrerupte de protestatari
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×